Copilul inocent de ieri, adultul responsabil de azi

Procesul de maturizare, o etapa importanta in viata noastra

Procesul de maturizare este dificil de parcurs. Nici nu ne dam seama cand ne-am luat viata in propriile maini si am uitat cum e sa fii copil. Parca s-a intamplat totul peste noapte.

Dimineata, ne-am trezit cu o multime de griji si responsabilitati pe cap, iar noi acum trebuie sa ne zbatem sa le rezolvam. Aceste griji ne-au luat capul si am uitat ca noi ne schimbam. Am uitat sa reflectam la cine suntem si la cine am fost. Am uitat cum gandeam si ce simteam, pe vremea cand eram copii, mai ieri…

Perioada de adolescenta a trecut si ea… Grija daca el sau ea ma place, sa apartin unui grup si sa am hainele cele mai noi si trendy, mi-au furat atentia de la mine.

Eram intr-un process de schimbare dar eram constient de acest lucru? Nicidecum. Uneori nu intelegeam viata, mi se parea hilara, plina de confuzii si fara sens. Dadeam vina pe suferinta ( ne-am despartit, si din acest motiv sufar), un prieten m-a respins sau m-a tradat, din acest motiv ma simt rau.

De unde sa stie biata de mine, ca eram intr-un proces de schimbare, ma maturizam si de-asta uneori, nu intelegeam nimic din ce se petrece cu mine.

Sistemul propriu de credinte, harta noua a vietii noastre

Ati observat ca atunci cand dam de ceva nou, ceva ce genereaza in noi o emotie puternica de fericire sau de suferinta, ceva ce n-am mai trait pana in acel moment, pare ca ni s-a zdruncinat realitatea? De ce?

Eu explic asta in felul urmator: de cand ne nastem, ni se croieste harta vietii. Altii lucreaza la componentele hartii noastre. Pe masura ce dam de o forma noua de relief, pe care harta noastra nu o recunoaste, noi ne simtim rataciti, confuzi.

Aceasta harta cu forme de relief imi place sa o compar cu sistemul nostru de credinte. Multi oameni aleg sa creada orbeste in mesajele repetate in copilarie si astfel nu vor accepta sa-si actualizeze hartile, indiferent de cate suferinte ii intampina, cand devin adulti. Prefera confortul si locurile familiare. E cald, e bine.

Nu doresc sa se aventureze in necunoscut, de teama de a pasi in sufletul lor profund si de a se cunoaste mai bine. Acesti oameni, eu consider, ca nu sunt suficient de maturi si responsabili, din moment ce au evitat experientele care i-ar fi putut maturiza.

De la inocenta si naivitate la adultul responsabil

Un adult matur si responsabil, din punctul meu de vedere este acel om care a lasat demult in spate, mesajele bine bolduite in mintea sa, atatia ani, de altii. Le-a aruncat si a inceput sa traiasca pe deplin, dupa propria intuitie si voce interioara.

Si-a incasat cazaturi si busituri de la viata, din moment ce nu cunostea harta prea bine, doar avea sa o descopere mai tarziu. Si-a asumat acest lucru, stiind ca nimic din ce-l asteapta nu va fi capat de drum.

Cum poti sa-ti urmezi propria harta daca nu ai creat-o? Si cum s-o creezi daca nu incerci toate drumurile, chiar si cele pline de pericole?

In viata e ca in jungla. Trebuie sa le cunosti si sa le infrunti pe toate. Inclusiv teama.

Tu ti-ai creat propria harta? Si daca da, care au fost punctele de cotitura, pe care le-ai intalnit in calatoria ta?

 

Articol scris de Iuliana Iacob

Share

De ce ne plac atat de mult scenariile?

De unde ni se trage sa regizam scenarii si interpretari?

Noua, in viata de zi cu zi, ne place sa ne punem in scenarii. Si interpretari. Credeti ca desenele animate urmarite cand suntem copii, filmele adolescentine din perioada pubertatii noastre si mai tarziu filme de actiune, thrillere, drame etc nu-si aduc contributiile asupra noastra?

Sigur ca si le aduc. Altfel n-am mai fi atat de buni in crearea scenariilor.

In fata unei situatii cu care nu ne-am mai confruntat, primul lucru pe care il facem este sa creem scenarii.  De obicei negative datorita educatiei din copilarie.  Cand copilul vrea sa incerce ceva nou, de exemplu sa atinga lacul, mama ii spune “ nu face asta ca vine broasca si te papa”, “ sa nu iesi afara noaptea ca te papa ursul”.  Si multe alte scenarii cu tenta negativa ne sustin cresterea si dezvoltarea noastra.

Nu spun ca toti procedam la fel, dar cei mai multi suntem tentati sa construim un scenariu complet negativ in fata unei situatii cu care nu ne-am mai confruntat.

Pictor versus agent de vanzari

Sa iti dau un alt exemplu. Vreau sa incerc o meserie noua.  Am renuntat sa mai fiu pictor pentru a incerca o noua provocare: agent de vanzari. Un domeniu total diferit si pe care nu l-am mai incercat.  Dar imi doresc sa incerc.

Fiind pictor si cum am intrat in marea parte a timpului in contact cu tablourile mai mult decat cu oamenii, imi va fi teama.  Tablourile imi sunt familiare, dar oamenii nu.

Voi incepe sa-mi fac scenarii, inainte de a pune mana pe o carte de telefoane, sa incep sa sun si sa trec la actiune. Inainte de a-mi face un contact, ma voi gandi:  “Si ce-o sa fac cand o sa-mi raspunda la telefon?  Daca ma balbai si nu mai stiu ce sa zic? Daca va vedea ca sunt stangaci? Si daca va vrea sa ne intalnim ce voi face? Voi vinde ceva? Nu cred. Pe vremurile astea nu cred ca va cumpara nimeni nimic, mai ales de la mine. Ba chiar si vad cum omul imi tranteste telefonul sau usa in nas. Mai bine imi vad de tablourile mele.”

Poate ca realitatea era alta. Poate ca pictorul nostru ar fi ales aceasta ocupatie mai mult decat pictura.

Evident ca la inceput, a avut parte de usi inchise, la fel cum la inceputul carierei sale de pictor, a facut niste mazgalituri pana sa inceapa sa creeze adevarate opera de arta. A stiut ca daca vrea ceva, trebuie sa persevereze si dupa fiecare usa inchisa, a invatat sa-si modeleze tehnicile de comunicare asemeni cum a invatat sa nu mai depaseasca limitele portretului uman.  Si a devenit un vanzator profesionist.

Realitatea este alta…este cea in care credem noi

Sau cea in care cred altii…

Poate crezi ca daca ai gandi asa, ai dat in visare si nu mai distingi realitatea. “Realitatea este alta” iti vor spune multi pe drumul spre visul tau.

Dar tu stii care este realitatea? Realitatea este ce credem noi. Daca unii cred ca viata e facuta ca sa traiesti de azi pe maine, sa te lupti cu criza, cu facturi, sa intretii o masina si o familie, pentru ei asta va reprezenta realitatea.

Cand te vor vedea pe tine ca vii cu o poveste de genul “ Am fost pictor, dar acum vreau sa incerc ceva nou si cu totul diferit. Nu ma las usor, pentru ca stiu ca mai devreme sau mai tarziu voi primi ce-mi doresc”,  nu vor crede in tine.

“Esti un visitor. Oamenii care au ajuns acolo unde vrei tu sa ajungi au avut sprijin, noroc, bani, pile. Tu nu ai nimic din toate acestea.  Realitatea este alta..”

Si tu ce faci? Ramai la realitatea ta sau crezi ca…realitatea este alta?

Care este realitatea ta?

Articol scris de Iuliana Iacob

Share

Cand vine timpul sa iei o decizie…

 

Cum reactioneaza corpul si mintea cand trebuie sa iei o decizie?

Cand esti pus in situatia de a lua o decizie, intregul tau organism se deregleaza. Totul pleaca de la emotii. Mai ales, daca decizia pe care o ai de luat este importanta. Atunci incepi sa te pripesti, iar gandurile te invadeaza.

Ganduri care creeaza in tine o stare de neliniste, ingrijorare, agitatie, ai senzatia ca pierzi controlul si simti ca trebuie sa gestionezi cat mai repede si cat mai bine situatia.

Ce facem cand avem de luat decizii importante?

In primul rand, daca nu se cere un raspuns de moment si ni se da timp sa ne gandim la alegerea pe care o vom face, e bine sa asteptam ca mintea si corpul nostru sa se linisteasca. Sa ne detasam de emotii si ganduri de gen “totul depinde de mine…e o decizie importanta, iar daca o dau in bara, am incurcat-o”.

Vreau sa va precizez ca totul are o rezolvare, indiferent care va fi decizia pe care o veti lua.

Da. Totul are o rezolvare. Oamenii aleg singuri sa se dea cu capul de pereti, tot asa cum altii aleg sa ia “ghemotocul de ite” si sa-l descurce fir cu fir.

Sa zicem ca ati luat o decizie gresita (sau care asa vi se pare- nu exista cuvantul gresit– ceea ce pentru unii va fi gresit, pentru altii poate fi corect).V-ati dat demisia si ati ales sa o luati de la zero. Unii se vor da cu capul de pereti si se vor blama “de ce am facut eu chestia asta?De ce am fost atat de inconstient? Ce-o fi fost in capul meu?” , atunci cand vor vedea ca drumul spre gasirea unui nou job si construirea unei noi cariere , e tot mai dificil de parcurs. Altii au cu totul alta atitudine. Sunt constienti ca se afla intr-o situatie nefavorabila si singurul lucru pe care sunt setati sa-l faca este sa lupte sa supravietuiasca.

Ei sunt convinsi ca auto-invinovatirea, gandurile care creeaza emotii negative, le consuma o mare parte din energia care ar putea fi consumata pe actiuni concrete.

Povestea lui Edison

Ei prefera sa aleaga o mie de drumuri gresite, in gasirea solutiei la problemele lor, dar sa faca ceva concret.

Cum a facut Edison, cu inventarea becului. De o mie de ori a trebuit sa greseasca pentru a face ca becul sa lumineze mai mult de o luna de zile. Prima data a reusit sa-l faca sa lumineze o zi, pe urma o saptamana, pe urma o luna, iar azi o intreaga planeta se foloseste de el, pe termen indelungat.

Cum ar fi fost daca Edison, dupa primele incercari nereusite ar fi zis: “A nu. Asa ceva e imposibil. Nu stiu de ce m-am bagat in asta. Mai bine ma duceam sa-mi caut un loc de munca, sa sterg podele si rafturi. Cred ca as fi fost mai bun acolo.”

Stiti bine ca cei mai multi dintre noi, ar fi gandit in felul asta, dupa doar zece incercari. Dar el nu a procedat asa. Mintea era atat de bine educata, incat era setat ca dupa fiecare esec, mai mult sa insiste sa se ridice. Si astazi avem lumina in casele noastre, datorita lui.

Alege sa gresesti

Asadar nu te teme ca o sa aduni un buncar de alegeri gresite. Teme-te doar atunci cand te gasesti in fata buncarului si nu ti-a spus nimeni ca poti gasi iesirea, daca ai luat piatra cu piatra si ai aruncat-o din calea ta.

Alege sa gresesti pentru ca atunci cand iti vei depasi teama de greseli, vei stii sa iei o decizie cat mai buna pentru tine.

Tu cum procedezi cand ti-ai dat seama ca ai gresit in luarea unei decizii?

Articol scris de Iuliana Iacob

Share

Cum sa ai succes personal (I)

“Exista doua lucruri care ii motiveaza pe oameni sa urce spre succes: inspiratia si disperarea.”  Anthony Robbins.

 

Succesul este ceva dobandit si nu ceva inascut, nu te nasti cu succes…ci pe parcursul vietii, in urma actiunilor tale deliberate sau nu…poti avea succes..sau nu…cert este ca totul depinde doar de tine… nu exista sansa, noroc, intamplare.

 

Te poti documenta singur, poti cauta informatii pe internet, din carti, din filme, insa doar daca sti directia catre care te indrepti, in caz contrar te poti abate de la drumul principal, pentru ca ispitele internetului sunt multe si te atrag, perturbandu-te. Tocmai de acee este nevoie de indrumare, de sprijin, de traininguri, eventual de mentori, care sa iti aduca aminte calea, care sa te orienteze, sa te directioneze si sa te sprijine in ceea ce ti-ai propus, care sa iti aduca aminte de calea aleasa, in momentele de cumpana.

 

O def initie precisa a succesului, este mai greu de oferit. Cea mai simpla definitie este sa-ti propui un tel, un obiectiv  si sa incerci sa-l atingi. Sucesul are insemnatate diferita pentru fiecare dintre noi. Succesul este o chestiune personala.

 

Succesul este o stare dorita de toti, este o stare emotionala, o stare buna pe care cu totii o cautam. Cu cat simtim aceasta stare dotita mai mult in interiorul nostru, cu atat putem spune ca avem mai mult succes de-a lungul vietii. Reperul este starea noastra interioara, cum ma simt in adancul meu.

 

Tot ce ne dorim in viata reprezinta elemente pe care le dorim tocmai pentru a ne simti mai bine, pentru a avea grija de egoul nostru: de exemplu o casa, o masina, un partener, o cariera. Insa toate acestea au un numitor comun: starea interioara – cum ma simt, cum sunt in interiorul meu.

 

Succesul se traieste, nu este o destinatie pe care trebuie sa o ating, este o stare buna care ma insoteste in permanenta, este un insotitor pe parcursul calatoriei catre destinatia dorita.

Destinatia poate fi casa, masina, cariera, dar daca sunt convins in interiorul meu ca pot realiza si pot ajunge la aceea destinatie, deja traiesti deliberat si cu anticipatie aceea stare buna, pozitiva. Iar aceasta stare este o parte din succesul dorit, este calea spre succesul in viata.

 

Iata mai jos doar cateva din elementele esentiale pentru a reusi si a avea succes, insa va rog si pe voi sa imi spuneti caile proprii sau batatorite deja, cai care v-au dus sau credeti ca va vor duce catre succes:

 

Harta succesului – ce reprezinta succesul pentru fiecare din noi, ce inseamna pentru fiecare a avea succes: pentru unii sa ajunga la un salariu de 2000 euro, sau sa ocupe locul sefului, sa obtina o casa, o masina, etc. Dar trebuiesc stabilite acele elemente care reprezinta succes in viziunea ta. Si mai mult trebuie sa stabilesti exact, de ex suma de bani care te face fericit sau micile detalii de la casa pe care ti-o doresti, sau profitul dorit in afacerea proprie, etc.

Imagineaza-ti harta de pe GPS-ul tau pe care stabilesti o destinatie atunci cand te urci la volan si pleci intro calatoie. Daca nu vei stabili destinatia, nu vei ajunge nicaieri, decat intro plimbare, fara punct final.

 

Ideile personale – totul pleaca de la o idee, chiar si succesul. O idee in care sa crezi, care sa te conduca catre succesul dorit. Este clar ca o idee nu vine decat o singura data, asa ca este bine sa ai intotdeauna la tine ceva de scris, pentru a nota toate ideile care iti vin in minte.

Sa crezi ca ideea ta, chiar daca o mai ajustezi pe parcurs, este ceea ce iti doresti pentru a avea succes, sa actionezi si sa perseverezi pentru a o pune in practica.

 

Actiunea – trebuie sa acctionezi pentru a pune in practica aceasta idee. Trebuie sa munesti si sa perseverezi. Sa iti creezi un plan pe baza caruia sa actionezi, insa este cert ca trebuie sa faci ceva. Fara a actiona ideea ta este fara valoare.

Antrenamentul mental – se stie ca atunci cand mimam succesul creierul chiar crede ca avem succes, este o tehnica des intalnita la oamenii care au avut succes si este recomandata. Este cunoscut experimentul cu o echipele de baschetbalisti care se antrenau prin aruncarea la cos: prima echipa s-a antrenat fizic prin aruncarea efectiva a mingiei la cos, iar echipa a doua s-a antrenat mental, doar in minte se antrenau prin aruncarea la cos. Rezultatele au fost remarcabile  si surprinzatoare, s-a constatat ca echipa care s-a antrenat mental a avut un rezultat mai bun fata de echipa care s-a antrenat fizic.

 

Succesul poate sa mai insemne si ceva realizat in trecut, te poti bucura de ceva ce ai realizat cu ceva timp in urma – de o relatie, de o achizitie, o afacere, o masina orice alegere buna pe care ai facut-o, si poti sa traiesti succesul in continuare si dupa. Trairea pe care o avem cand ne gandim la acel rezultat este aproape la fel de puternic ca si atunci cand s-a intamplat si savuram inca o data momentul.

 

Chiar daca nu definim succesul, cu totii ne indreptam catre aceea stare de bine pe care o dorim.

 

Succesul personal este complex, cuprinde succesul din toate ariile vietii, inclusiv pe cel profesional, cu alte cuvinte, daca iti merge bine in plan personal, iti va merge bine si in plan profesional.

 

Succesul aduce succes si are o stransa legatura cu dezvotarea personala. Investind in tine si in dezvoltarea ta personala poti avea succes. Dezvoltandu-te in fiecare zi in directia aleasa de tine vei dobandi din ce in ce mai multe cunostinte, imbunatatindu-ti abilitatile si pe tine insusti, toate acestea vor duce in final la succes pesonal.

 

Pentru ca este un subiect vast si care ma pasioneaza, voi reveni intrun articol urmator si vom dezbate impreuna daca vreti, prin comentariile voastre.

 

Nu exista limite in privinta a ceea ce puteti realiza in viata, singurele limite fiind acelea pe care vi le impuneti singuri, prin propriul mod de gandire.

ACTIONATI!

Incepeti chiar acum!

 

Succese va urez 🙂

 

PS: “Faceti ceea ce puteti face, folosind ceea ce aveti, acolo unde sunteti”  Theodore Roosevelt

Articol scris de Florentina Cîrlan

Share