“Siguranta este mai degraba o superstitie. Nu exista cu adevarat in natura…Viata este ori o aventura indrazneata ori nimic interesant.” Helen Keller
Cum am invatat sa respingem curajul si sa cautam siguranta?
Astazi, se pare ca nu se mai pune atat de mult pret pe curaj. Daca privim in jur si observam cum se comporta oamenii cei mai apropiati, vom descoperi ca acestia nu mai percep curajul ca fiind o calitate. Dimpotriva. Tot ce inseamna siguranta, e necesar in aceste zile ale prezentului. Siguranta, aceasta stare ce incepe sa ne lipseasca mai mult si mai mult.
Parca ce ne dorim, fuge de noi. Inca de cand eram niste copii, parintii nostri ne-au invatat sa nu ne aventuram prea tare in necunoscut, pentru ca riscam “ sa pierdem mult in viata”. “ Fii la locul tau, nu iti asuma riscuri daca stii ca e nesigur… au fost multi curajosi ca tine si au sfarsit rau. “
“ Cand te afli in public trebuie sa te porti cat mai frumos, sa fii placut de oameni, lumea sa creada ca esti un om cuminte, nu un copil rasfatat care vorbeste intr-una.” Si multe alte replici in genul acestora, ni s-au repetat in copilarie. Cu aceste replici am fost educati… Din cauza asta, in prezent avem o slujba sigura, de unde seful (care si-a asumat riscuri) nu ne va concedia, iar noi ne vom putea plati imprumuturile la banci, asa-i?
Invata sa ai curaj ca sa fii stapanul destinului tau!
In viata, exista si pericole de care trebuie sa te feresti, sa te protejezi. Ai nevoie sa te simti si in siguranta. E bine sa fii constient cand o situatie reprezinta un pericol prea mare pentru tine si cand e momentul sa-ti asumi mai multe riscuri decat ti-ai asumat pana acum. E cazul sa inveti daca nu stii, cum sa fii mai curajos, pe drumul destinului tau.
Nu vei putea sa fii stapan pe destinul tau, daca nu inveti sa ai curaj!
Curaj sa-ti infrunti temeri care se afla in tine, sa schimbi felul in care ai fost programat de altii si curaj sa ceri de la viata mai mult decat ce ti-a oferit pana acum. Curaj sa-ti invingi teama de esec, de respingere, de a fi singur, de umilinta, teama de a vorbi in public, de a fi luat in ras de familie si prieteni, teama de disconfort psihic, de regret… si mai ales teama de succes!
Cate astfel de temeri nu te trag inapoi? Imagineaza-ti ca niciuna din aceste temeri n-ar exista, cum ti-ai trai viata? Inchipuie-ti ca abia te-ai nascut si acum descoperi pentru prima data, cum se traieste. Nu-ti este teama de nimic.
Nu simti nici o emotie de frica atunci cand vrei sa iesi afara, sa vorbesti in public, sa vorbesti cu oameni noi si straini, sau sa mergi la usa unei familii si sa-i vinzi ceva. Frica de respingere, de a fi batjocorit, de necunoscut, a disparut si te-ai aventurat in cele mai frumoase proiecte, pe care le-ai planificat pentru tine.
E frumos, dar sa traiesti fara frica e doar un vis pentru tine, nu-i asa? “Cum sa ies si sa vorbesc in fata oamenilor? Ce sa le zic? N-am nimic interesant de spus. Si cum sa intru in vorba cu un strain? E inconfortabil, mai bine sa intre el in vorba cu mine. “
Si mintea a inceput sa-ti caute scuze doar pentru a evita momentul cand tu iti invingi teama. A inceput sa te minta ca de fapt, tie nu ti-este teama de nimic, doar ca nu vrei sa te aventurezi. Ea a fost programata sa te tina in locul moale si confortabil, prin urmare va face tot posibilul ca tu sa nu iesi din zona de confort.
Succes personal inseamna schimbare si asta te doare
Sa-ti asumi riscuri cere din partea ta un efort prea mare. Sa-ti invingi teama e un lucru dureros si inconfortabil. Ulterior ajungi sa gusti din succes, dar succesul doare si el.
La gradinita, la scoala, ai fost invatat sa stai in banca ta, sa fii un copil ascultator si sa vorbesti numai cand domnul profesor iti da voie. Ai fost educat ca trebuie sa stii pe de rost o poezie, chiar daca nu ai inteles-o, dar nu ti s-a spus ce este succesul si cum poti fi si tu un om de succes in viata.
Nimeni nu ti-a spus ca ai nevoie de curaj, ci doar sa faci ce ti se dicteaza.
Vezi de ce acum e atat de greu sa iti invingi teama si vezi de ce doare asa tare succesul?
Tu cum te aventurezi in viata? As vrea sa-mi scrii cateva dintre mesajele, cu care ai copilarit si care ti s-au tot repetat. Vreau sa citesc mesaje care astazi te-au facut mai puternic sau mai slab in fata luptelor pe care le dai in viata.
Articol scris de Iuliana Iacob