Pentru a putea supravieţui oamenii au nevoie să fie recunoscuţi. Recunoaştere (eg.strokes) poate fi de multe feluri şi implică atât o conotaţie pozitivă cât şi una negativă.

Imaginaţi-vă că aveţi de la naştere un săculeţ în care adunaţi, de la persoanele dragi vouă, mangaieri, iubire, sentimente plăcute, intr-un cuvânt recunoaştere pozitivă. Ori de câte ori doriţi deschideţi săculeţul puteţi simţi cum toate lucrurile primite vă umplu sufletul şi vă dau energie.

Se întâmplă că, uneori, cei din jur să nu fie disponibili să vă ofere recunoştinţa de care aveti nevoie şi în schimb sa presare în jur furie, tristeţe, vorbe grele. Mergând pe principiul paradoxal ca orice este mai bun decât nimic, le adunăm şi pe acestea în săculeţ, deşi nu ni le dorim.

Nevoia oamenilor de recunoaştere este vitală. Felul în care ei îşi atrag recunoasterea din partea celorlalţi este învăţat în copilărie şi poate continua întreaga viaţă.

Prin jocurile psihologice se satisface o mare parte din nevoia noastră de recunoastere, în ciuda faptului că beneficiile jocurilor psihologice sunt negative.

Dacă vi se întâmplă frecvent să vă gândiţi: “De ce mi se întâmplă mereu asta?” sau “Eu niciodată nu pot face faţa problemelor”, “Credeam că el e altfel, dar..” însemna că aţi luat parte la un joc psihologic.

O altă modalitate de a descoperi dacă vă aflaţi într-un joc psihologic este prin intermediul rolurilor din Triunghiul dramatic.

În orice joc există 3 roluri: Victima, Persecutor şi Salvator. Acestea au semnificaţii diferite de termenii victima, persecutor sau salvator.

Un tip clasic de joc psihologic este: “De ce nu?… Da, dar..”

Voi ilustra în continuare cum fiecare persoană din joc îşi schimba rolurile.

A şi B se întâlnesc la un dineu al organizaţiei. Prilej important de a începe un joc psihologic.

A îi comunică lui B: Te felicit pentru rezultatele de anul trecut! Mi-aş fi dorit să am şi eu timp să investesc în munca mea… dar familia îmi ocupă o mare parte din timp.

B (binevoitor): Mulţumesc, dar ştii poţi lucra şi de acasă, eu aşa am făcut.

A: Da, dar acasă este tot timpul gălăgie, cei mici se joacă, soţia găteşte..

B: Te poţi retrage în birou şi poţi asculta muzica preferată.

A: Da.. ar fi o soluţie bună. Asta dacă aş avea un birou…

B: Hei, de ce nu spui aşa. Uite am eu un birou rămas de când l-am înlocuit pe al meu. Ce zici îl vrei?

A (vizibil surprins): Da, ce culoare este?

B (entuziastmat că poate fi de folos): verde închis.

A: Dar… toată mobila noastră este albă.. Nu se va potrivi.

B (total confuz): Aha.

A: Asta e, poate voi avea şi eu rezultate şi-mi voi cumpăra unul..

B (iritat): Poate.

A. a început conversaţia aparent dintr-o postură autonomă la nivel social. La nivel psihologic, însă el se afla în rolul de Victimă. B fiind o persoană săritoare s-a gandit că îi poate oferi ajutorul şi a preluat rolul de Salvator. Nicio soluţie oferită de B nu i-a folosit lui A, aşa că frustrarea l-a făcut să se simtă iritat. De fapt în ultimile interacţiuni, poate aţi simţit cum B încerca din greu să-l mulţumească pe A şi A părea că nu poate fi ajutat.

La finalul jocului niciunul dintre cei doi nu rămân cu un sentiment plăcut. Din contră.

O Victimă crede despre ea că nu este ok, şi că este lipsită de orice ajutor. Ea nu se poate ajuta singură şi nici ceilalţi nu o pot face. Cu toate acestea îi invită pe ceilalţi să o salveze.

Un Salvator crede despre sine că este o persoană ok, însă îi vede pe ceilalţi ca fiind inferiori, neajutoraţi şi le oferă ajutorul desconsiderând capacitatea lor de a se ajuta singuri.

Atât Victima cât şi Salvatorul, devin uneori Persecutori. Un Persecutor va crede despre alţii că nu sunt ok şi că trebuie pedepsiţi pentru asta.

Pentru orice joc psihologic este nevoie de cel puţin doua părţi. Aşadar care este rolul tău preferat în jocurile psihologice?

Poţi afla – sâmbătă, 24 Noiembrie, la Atelierul despre Jocurile Psihologice.

Articol scris de  Alina Comendant – Psihoterapeut sub supervizare, Consilier in cariera GCDF, Trainer